vineri, 14 iunie 2019

- Pretul de pe carte… e cel final? Vǎzȃnd cǎ nu primeste niciun rǎspuns, repetǎ: - Pretul de pe carte e cel final? Domnu`?! Cel vizat de ȋntrebare afisǎ un zȃmbet ironic, aproape dispretuitor, ȋntorcȃnd capul spre bǎrbatul ȋnalt, exagerat de slab, ȋmbrǎcat cu un tricou alb peste care avea o vestǎ de mohair. Ȋi rǎspunse, ȋn silǎ, rostind tare cuvintele, sacadat, pentru a fi bine ȋnteles, mǎcar de data asta: - Tot ǎla, domnule! Aceeasi ȋntrebare mi-ati pus-o si ieri… M-am apropiat sǎ vǎd titlul cǎrtii atȃt de mult doritǎ de bǎrbatul de saizeci de ani, ce-l agresase pe vȃnzǎtor douǎ zile la rȃnd cu aceeasi ȋntrebare. Era o enciclopedie ilustratǎ, o carte foarte groasǎ, cu un pret, bǎnuiesc, pe mǎsurǎ. Doar atȃt am putut citi, ȋn grabǎ - Enciclopedie ilustratǎ a… Omul ȋsi dorea din tot sufletul acea carte si-i dǎdea tȃrcoale de douǎ zile, cum ar da un cȃine hǎmesit unei mǎcelǎrii… E foame de carte, m-am gȃndit. Mai ȋncolo, o doamnǎ scundǎ, trecutǎ de prima tinerete, blondǎ si bine rujatǎ, se adresǎ celui pe care ȋl tinea de brat si cu care se plimba printre cǎrti, agale: - Asa-mi place sǎ vǎd multǎ lume adunatǎ aici! Asta-nseamnǎ cǎ oamenii sunt dornici de carte. Vocea ȋi rǎmase ȋn urmǎ, cǎci m-am ȋndepǎrtat ȋndreptȃndu-mǎ spre un stand unde avea loc o lansare de carte. Un semicerc alcǎtuit din oameni veseli, vizibil mȃndri de cel care stǎtea pe un scaun, aplecat asupra unei cǎrti si citind cȃt putea de tare… niste versuri. Era ȋmbrǎcat complet ȋn alb, pentru a se asorta copertei cǎrtii pe care o dǎruia ȋn acele momente viitorimii. Citea si citea… Un domn aflat ȋn stȃnga lui aproba din cȃnd ȋn cȃnd, fie printr-un cuvȃnt - da! asa-i! - fie printr-un rȃs zgomotos: - Vezi?! spunea el adresȃndu-se cuiva aflat ȋn fata poetului, de parcǎ ar fi vrut sǎ spunǎ “Vezi cȃt e de mare?”… Am fǎcut ochii mari, cǎci stomacul ȋncepuse sǎ mi se rǎsuceascǎ, supǎrat. Scena era penibilǎ. Oricȃt de mare o fi fiind domnul poet, o aprobare atȃt de vulgarǎ te fǎcea sǎ crezi cǎ omul-lansator- de- poezii (din care transpiratia se scurgea abundent) citea cine-stie-ce retetǎ de cȃrnati, iar celǎlalt gustȃndu-i, spunea cu gura plinǎ “cȃt e de bun! reusit cȃrnat!”… Nici nu terminǎ bine de citit, cǎ portofelele groase se deschiserǎ si prin aer ȋncepurǎ a flutura hȃrtii de 100 de lei. Responsabilul de stand abia fǎcea fatǎ cererii. Oamenii primeau cartea, primeau restul si primeau si cȃte un autograf poetesc. Momentul era imortalizat de douǎ-trei aparate de fotografiat, foarte interesate de ceea ce aveau ȋn fata ochiului. Ca pȃinea caldǎ s-au vȃndut. Cei prezenti au cumpǎrat si cȃte douǎ exemplare. De teamǎ cǎ se terminǎ si cǎ nu vor mai apuca. De teamǎ cǎ vor pierde unul si… nu stricǎ unul de rezervǎ. Pentru cadou. Oricum, succes total. - Pentru cine de data asta? ȋntrebǎ poetul, adresȃndu-se unei doamne ȋn mȃna cǎreia zǎrii un exemplar identic cu cel pe care se pregǎtea sǎ-l semneze versificatorul. Tot pentru?… - Da, tot pentru… spuse doamna, zȃmbind dulce si uitȃndu-se fix la stiloul care alerga pe hȃrtie desenȃnd vesel litere. Nici Eminescu nu a avut un asa succes. Nu cred cǎ i-a cerut cineva lui Nichita Stǎnescu sǎ dea acelasi autograf, aceeasi dedicatie pe douǎ exemplare diferite… Mǎ uitam cu mare si multǎ mirare si mǎ gȃndeam… cum ar suna “Pentru Tanta…, cu drag… Si iar pentru Tanta… cu drag…. Si ȋncǎ o datǎ… cu drag…”?! Ȋncet, ȋncet misterul s-a mai dezlegat. Mi-am dat seama cǎ cei prezenti se cunosteau, ba chiar erau sositi ȋn grup. La lansare, ȋnainte, mars! Am pierdut grupul din vedere, ȋn scurt timp. Lansarea se efectuase cu succes. Putea, la fel de bine, sǎ fie fǎcutǎ si ȋn sufrageria poetului… Tot ȋnvȃrtindu-mǎ pe acolo, mi-am dat seama cǎ am revenit ȋn fata standului atȃt de norocos pentru poetul cel alb cu cartea cea atȃt de albǎ. De data asta tǎcere. Pustiu. Nimeni. Cartea, ȋn lipsa poetului si a familiei bine-voitoare, stǎtea cuminte, micǎ si albǎ ca o virginǎ neatinsǎ ȋncǎ de pǎcat. Da, pǎcat de copaci.

Cosmonova . 2017 Copyright. All rights reserved. Designed by Blogger Template | Free Blogger Templates