vineri, 14 iunie 2019

azi am scris in sfarsit ceva coerent. stau aici infofolita ca o tiganca de inchiriat, plina de zatul unei cafele tari, citind ceva (regele&cadavrul), cu creierul infipt inca-n panza aia pe care am vazut proiectat 4 3 2 (eram anacronica daca nu-l vedeam), cu falsa si poleita bucurie a unor sarbatori de hypermagazin, o nemultumire necomplinita de nimic, pentru ca blocurile ca o mare dantura atinsa de tartru ale clujului nu sunt craniile cenusii ale blocurilor din o.m. in care-mi incapea marea nostalgie ca un motoras de rezerva pentru atunci cand zic (si zic, din pacate) ca "nu mai pot". de-aici si lasitatea si inconsecventa si lipsa de interes vizavi de naiva mea directie inspre o plaja prea extinsa de posibilitati si o propensiune bolnavicioasa pentru cautari aiurea, acoli unde nu-i nimic de gasit. zic asta gatuita, ca dupa o fuga de dezanchilozare, scriu despre o dragoste fals-frateasca, fals-incestuoasa, dragostea unor oameni ca niste oase golite de maduva, intr-o hunedoara purgatoriu, de care mi-e dor, pt. ca nu stiu daca anii pierduti, rupti, imprastiati acolo mi-au fost intru curatire sau intru impurificare, si nu stiu unde am ajuns, serios, nu stiu unde. era ceva de crepuscul permanent toamna si iarna acolo. ceva definitoriu, incarcat, baroc, estetic. totul se ordona, ca intr-o poveste despre care vrei sa crezi ca are sfarsitul inclus in inceput, ca are, deci, rotunjimea apetisanta a povestilor care ti se rostogolesc prea departe prin corp/prin corpul simulacru/prin corpul sensibil. povesti palpabile vs. nepovesti ca niste oua crapate ca niste globuri sparte. o lista prea lunga de oameni si obiecte de care ma impiedic. mobile vechi, trosnind a moarte. moartea olgai de atunci, moartea primeia dintre matriosce. voi iesi tot mai mica si mai insignifianta. that's my kind of evolution, cred. si blogul asta, prea stigmatizat de cliesul sarbatorilor care incep prost.

Cosmonova . 2017 Copyright. All rights reserved. Designed by Blogger Template | Free Blogger Templates