vineri, 14 februarie 2020

Ieri, 11 septembrie am pornit iar pe drumul strainatatii. Joi noaptea am stat in Iasi, i-am batut pe baieti la biliard, din noroc, nu din pricepere, m-am plimbat prin copou, am vazut Dublin Pub dupa ce un an zile am zis ca voi merge si acolo, am dormit o ora, mi-am luat la revedere de la familie si am plecat la Baneasa. Am facut o ora de la Otopeni la Baneasa, normal, semn ca inca sunt in RO. La aeroport am avut o vizita.  Mi-au adus un aparat foto nou nout, in cutie. Multumesc mult. Cred ca am ajuns in Portugalia la camin inainte sa ajungeti voi acasa la cum merge Andrei. Asa, ca o paranteza, pe la 8 dimineata cand eram in autocarul de Baneasa ma trezesc din cauza ca soferul claxona in disperare. Normal, Bonti era in fata lui. Cum in Romania mai este un pic si se pune taxa si pe respirat, a trebuit sa ma usurez cu 56 E  taxe pentru 7 kg de bagaj in plus si 2 genti la cala. Era voie doar cu un bagaj de 20 kg. Dobitocii.  Imi pare rau ca am ales Blue Air, pentru ca oricum imi vor mai lua odata cei 50E la intoarcere si de banii astia mergeam cu KLM. Mancarea in avion se platea, am dat 7E pe o tentativa de sandvis cu o bere si o punga de alune. Am aterizat la timp in Lisabona si la 11 seara am ajuns la camin. E departe de aeroport, m-a costat 30E drumul. La aeroport am vazut doar taxiuri marca Mercedes. Camera este de 2 persoane, mica, dulap la intrare, pat in stanga, pat in dreapta, un birou lung in fata, gen cum sunt camerele de 2 prin Tudor. Baia e la comun cu camera de alaturi. Caminul e nou, arata bine, are wireless, am vazut o bucatarie, dar nu avem frigider in camera, ceea ce pt mine e strigator la cer. La prima vedere, nu cred ca merita 340E/luna o camera de asta. Dar inca nu stiu ce se mai gaseste.  Sa vad ce vecine am mai intai si mai vorbim dupa. Cred ca e timpul sa revina norocul la mine, dupa ce am avut o serie de ghinioane fara oprire de cand am plecat din SUA. Azi dimineata am scos un prosop din geanta, a cazut mouseul din  el si s-a facut zob. Ce nervos sunt. Ma duc in recunoastere. Share this: Facebook

Cosmonova . 2017 Copyright. All rights reserved. Designed by Blogger Template | Free Blogger Templates