luni, 10 februarie 2020

Inchid ochii si ma las purtata de o avalansa de senzatii dulci, cremoase si ciocolatii. Simt cum bomboana minuscula se topeste incetisor, eliberand un gust divin. Si intre timp ma gandesc la ce era odinioara… Pe vremea Cescutei (i se mai spunea si Ceausescu) magazinele nu erau doldora de dulciuri in ambalaje simandicoase, nici de chipsuri, sticksuri in zeci de arome, grosimi sau culori. Si nici pet-urile de suc nu abundau gata sa cada de pe paleti. Erau doar cateva sortimente. Putine, dar stiute de aproape toti cei care isi mai aduc aminte ceva de pe atunci. Ca de exemplu grisinele. Nu putini suntem cei care inca zambim cu drag la memoria pungilor de hartie, albe si cu dungulite roz pal. Iar inauntru se ingramadeau bastoane de grisine, grosolan modelate, tari, dar bune. Mie imi placeau cele putin mai uitate in cuptor, cu sarea bine lipita de ele. Faceam provizii de cate doua-trei pungi de copil, ca sa fim siguri ca avem ce crontcani in curte in timp ce ne jucam. Iar mai apoi mergeam sa ne cumparam bomboane. In magazine pe atunci mai existau borcanele alea mari cu capac, in care se regaseau bomboane la vrac. Cel mai tare ne placeau cele cu praf de cacao pe deasupra, cele cu lapte si cele roz cu dungulite sidef. Luam in cantitati mici, deoarece nu erau chiar cele mai ieftine produse pe atunci :D. Si ne tineau cate o zi, doua. Dupa aia din nou iama in magazine la borcanele cu bomboane… Daca ne era cald mergeam la inghetata. In oras era o singura toneta, nenorocita saraca, dar scotea inghetata roz la 1 leu si la 3 lei. Daca erai mai de doamne-ajuta iti permiteai cornetul la 3 lei. Daca nu, cum eram noi, iti cumparai la perinuta, cum ii ziceam noi bucatii aleia de napolitana plata, de pe care se scurgea toata inghetata. Maica-mea biata cand ma vedea dupa consumarea minunatiei roz, isi punea mainile in cap, iar mai apoi in punga cu dero, si in apa, sa spele hainutele :)) Tot legat de inghetata, preferata mea era Polar. Nici nu stiu cum sa o descriu. Dar doamne cat era de buna. Ioi! Oare ce ne mai cumparam? A, da, brifcor! Brifcorul era deliciu. Si nu era deliciu de zi cu zi cum era sifonul cu sirop de capsuni, ci era asa, mai rarut, cam de 3 ori pe saptamana. Asta daca eram cuminte. Si eram, ca brifcorul era bun… … si mergea de minune dupa o gura de ciocolata de casa. Dar de aia facuta de mama, cu lapte praf si bucatele de unt, in tava de prajitura. Era si la magazin, dar cea de casa era speciala. Era facuta cu suflet. Si patos. Si cristosi daca nu se intarea la inceput… si tot asa. Tin minte ca laptele praf se gasea extrem de greu si era la un pret aproape iesit din comun.